Metoda de bază pentru a determina dacă materialul H13 a fost temperat suficient este de a combina testarea durității, analiza metalografică și testarea la stres rezidual pentru a confirma în mod cuprinzător stabilitatea structurală și conformitatea cu performanța.
1. Metoda de testare a durității (utilizată în mod obișnuit în domeniu)
|
Indicatori |
Performanță de temperare |
Explicaţie |
|
Gama de duritate |
48~52 HRC |
Sub 48 HRC indică supra-revenire, peste 52 HRC indică sub-revenire |
|
Gama cu o singură bucată |
Mai mic sau egal cu 2 HRC |
Măsurători de puncte multiple (centru, margine, limită de grosime); cu cât intervalul este mai mic, cu atât materialul este mai uniform. |
|
Stabilitatea lotului |
Fluctuația medie a valorii Mai mică sau egală cu ±1 HRC |
Datele stabile pe mai multe cuptoare reflectă procesul controlat. |
Exemplu: duritatea unei anumite plăci colectoare H13 în 5 puncte de măsurare este 49,8, 50,1, 50,3, 49,9 și 50,0 HRC, cu un interval de numai 0,5 HRC, indicând o temperare suficientă și uniformă.
2. Verificarea structurii metalografice (criteriul cheie) La un microscop 400×, o microstructură complet călită trebuie să posede următoarele caracteristici:
Structura matricei: martensită uniformă temperată + carburi fine dispersate;
Fără structură anormală: fără martensită necălit, fără carburi de rețea, fără oxidare la granițele;
Consecvența microstructurii: Nu există diferențe semnificative de microstructură între zonele groase și subțiri, evitând un aspect de „suprafață tare, interior moale”.
Recomandare de eșantionare: Probă mai mare sau egală cu 5% din fiecare lot, acordând o atenție deosebită zonelor complexe sau groase.
3. Detectarea stresului rezidual (scenarii cu-cerințe ridicate)
Metoda de detectare: difracția cu raze X-(XRD);
Criteriu de acceptare: Efort rezidual Mai mic sau egal cu 100 MPa;
Semnificație: stresul excesiv poate duce la fisurarea prelucrării sau la defecțiunea prematură a serviciului.
Scenarii de aplicație: se utilizează pentru componente de-înaltă fiabilitate, cum ar fi duze cu canal cald și miezuri de matriță de precizie.
4. Evidența procesului Chiar și fără teste metalografice sau de stres, următoarele înregistrări ale procesului pot fi utilizate pentru a determina indirect procesul:
Călire dublă: După prima călire, se răcește la temperatura camerei înainte de a efectua a doua călire;
Control precis al temperaturii: utilizați un cuptor cu temperatură-controlată PID, setat la 580 de grade ±5 grade, cu o diferență de temperatură a cuptorului mai mică sau egală cu ±5 grade;
Timp de menținere suficient: Fiecare timp de menținere Mai mare sau egal cu 2 ore, cu încă 30 de minute pentru fiecare 25 mm de grosime pentru piesele groase;
Păstrarea curbelor de temperatură a cuptorului: Mențineți înregistrări complete de încălzire și răcire pentru fiecare cuptor pentru a asigura trasabilitatea.
Principii de siguranță: combinația dintre „arhivarea datelor, fiabilitatea organizațională și conformitatea cu performanța” este cea mai fiabilă abordare.
