Cum să determinați dacă un termocuplu este deteriorat de procesul de reducere

Determinarea dacă un termocuplu este deteriorat de procesul de reducere necesită o evaluare cuprinzătoare prin trei aspecte: inspecție vizuală, testare a performanței electrice și verificare a performanței izolației. Accentul trebuie pus pe identificarea defectelor latente cauzate de stresul de lucru la rece, daune materiale sau defecte structurale.

1. Inspecție vizuală și structurală

① Starea suprafeței tubului de protecție: Verificați dacă nu există zgârieturi, zgârieturi, fisuri sau aplatizări localizate, în special la coturi. Deformarea neregulată a tubului de protecție poate indica o deteriorare a tensiunii de tracțiune a firelor interne ale termocuplului.

② Evaluarea razei de îndoire: Raza de îndoire ideală ar trebui să fie mai mare de 5 ori diametrul tubului de protecție. Îndoirea excesivă (de exemplu, R < 3D) poate duce cu ușurință la ruperea sau excentricitatea sârmei interne, afectând consistența răspunsului termic.

③ Observarea punctului de sudură la capăt: punctul de sudură de la capătul de măsurare trebuie să fie neted și sferic, fără pori, fisuri sau decolorare prin oxidare. Controlul necorespunzător al tensiunii în timpul procesului de reducere poate cauza micro-fisuri în punctul de sudare, ducând la defecțiuni după ciclul termic.

2. Testarea performanței electrice

① Test de continuitate (metoda multimetru)

Utilizați intervalul Ω al unui multimetru pentru a măsura rezistența dintre cei doi electrozi:

Valoare normală: 1–100Ω (în funcție de lungime și material);

Dacă rezistența este ∞, indică un fir de termocuplu rupt;

Dacă rezistența este aproape de 0Ω, poate exista un scurtcircuit (de exemplu, resturi metalice care pătrund în stratul de izolație).

Starea de continuitate poate fi determinată rapid folosind funcția sonerie.

② Măsurarea potențialului termoelectric (Metoda intervalului de milivolt)

Plasați termocuplul într-un mediu de temperatură cunoscut (de exemplu, 0 grade pentru un amestec de apă cu gheață-, 100 de grade pentru apă clocotită) și măsurați potențialul termoelectric de ieșire;

Comparați cu valoarea teoretică de pe tabelul de calibrare (de exemplu, 4,095 mV pentru tipul K la 100 de grade):

Dacă abaterea depășește ±2,5% sau ±0,1mV, aceasta indică o degradare a performanței firului termocuplului sau o compensare anormală a joncțiunii la rece.

③ Test de încălzire dinamică: încălziți încet capătul de măsurare cu o brichetă sau un pistol cu ​​aer cald timp de 3-5 secunde și observați dacă valoarea milivoltilor crește liniar. Dacă sare, stagnează sau scade, indică un contact slab sau o deteriorare localizată a firului termocuplului.

3. Verificarea performanței izolației

① Test de rezistență a izolației: Folosiți un megohmmetru de 500 V pentru a măsura rezistența de izolație dintre electrod și tubul de protecție.

Standard de acceptare: mai mare sau egal cu 100 MΩ (pentru lungime mai mică sau egală cu 1 m).

Dacă este sub 10 MΩ, indică micro-fisuri sau umiditate în stratul de izolație cu oxid de magneziu, posibil din cauza defectelor structurale generate în timpul procesului de reducere a diametrului.

② Test de simulare la temperatură ridicată: Încălzește termocuplul la limita sa superioară de temperatură de funcționare (de exemplu, 800 de grade), ține-l la acea temperatură, răcește-l și apoi măsoară rezistența de izolație.

Dacă valoarea izolației scade semnificativ după răcire, aceasta indică faptul că reducerea diametrului a cauzat oboseala materialului sau delaminarea interfeței.

4. Puncte cheie pentru evaluarea relevanței procesului